Nunta lui Vlad și a Biancăi de la Casa Vlăsia a fost exact genul acela de eveniment pe care orice fotograf nunta și-l dorește: intens, emoționant și plin de viață.
Cei doi sunt un cuplu cu o energie molipsitoare – crazy (în cel mai bun sens!), autentici, haioși și absolut adorabili unul cu celălalt. Încă de la primele cadre ți-ai dat seama că urmează o zi vibrantă, în care zâmbetele și dansul vor fi nelipsite.














Casa Vlăsia a fost decorul perfect pentru o petrecere ca la carte. Cu o atmosferă relaxată și rustică, dar în același timp elegantă, spațiul a devenit rapid scena unei nunți în care s-au îmbinat perfect emoția și distracția.
Cununia religioasă a avut momentele ei speciale, dar imediat după, lucrurile s-au transformat într-un adevărat spectacol de bucurie. Invitații au fost incredibili – cum spunea cineva: „ca pe stadion!”.
A fost muzică, dans, aplauze și strigăte de susținere, de parcă fiecare dintre ei trăia nunta cu sufletul la vedere.



























Pentru mine, ca fotograf de nunta, e o adevărată plăcere să surprind astfel de momente. Vlad și Bianca s-au bucurat sincer de fiecare clipă și asta s-a simțit în fiecare fotografie.
Am reușit să „furăm” o pauză scurtă pentru o ședință foto de cuplu – un moment doar pentru ei, în care s-au relaxat, au râs, s-au tachinat și au arătat, încă o dată, cât de frumos li se potrivește iubirea.
Dacă îți imaginezi o nuntă de vis, în care totul curge natural și în care fiecare moment e încărcat de emoție și voie bună, povestea lor poate fi o sursă minunată de inspirație.
Iar dacă ești în căutarea unui fotograf nunta care să surprindă toate aceste trăiri în imagini sincere și memorabile, dă-mi un semn – promit să fiu acolo cu aparatul pregătit și cu zâmbetul larg.
Related Posts
Oana si Mihai au avut nunta la The Wedding House din poiana lui Stanga.
A fost o nunta tare relaxata la The Wedding House, de la pregatiri pana la petrecere. Acolo am avut sansa sa fiu fotograf de nunta alaturi de alti furnizori tare faini ce le-au facut nunta foarte foarte misto.

